Mașini rulate cu performanțe de primă clasă – Țiriac Auto Rulate are o ofertă pentru gama Mercedes-AMG

Autor: Promotor 31 oct. 2024 Știri auto
Mașini rulate cu performanțe de primă clasă – Țiriac Auto Rulate are o ofertă pentru gama Mercedes-AMG

Țiriac Auto vine cu oferte pentru modele rulate din gama de performanță Mercedes-AMG. Clienții au la dispoziție performanță la prețuri atractive și servicii premium.

Țiriac Auto Rulate este unul dintre cei mai mari jucători pe piața automobilelor rulate, cu un stoc național ce cuprinde peste 1.000 de mașini, cu prețuri pentru toate buzunarele. Ne vom concentra pe cinci dintre cele mai interesante modele Mercedes-AMG pe care Țiriac Auto Rulate le are în ofertă, mașini care vor încânta orice pasionat de cai putere.

Mercedes-Benz AMG GT63 S 4MATIC+

Un nume lung pentru o mașină care cândva deținea recordul pe Nurburgring pentru cel mai rapid automobil cu patru uși din lume. Propulsat de un motor V8 de 4.0 litri, care produce 639 CP, mașina poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 3,2 secunde, putând să atingă o viteză maximă de 315 km/h.

Și chiar dacă este o adevărată sportivă AMG, acest model poate transporta până la patru pasageri în confort deplin, plus bagajele acestora. Cu doar 71.760 km parcurși, mașina poate fi achiziționată pentru suma de 91.000 de euro cu TVA inclus.

Mercedes-AMG GT-R

Iar dacă practicalitatea nu se află pe lista de cerințe, însă performanța maximă tronează, AMG GT-R este răspunsul. O mașină creată pentru cei mai buni timpi pe circuit. Folosește același motor de 4.0 litri, care produce 585 CP, fiind cuplat cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj pentru a extrage totul din acel motor V8.

Comparativ cu AMG GT obișnuit, versiunea GT-R beneficiază de un pachet aerodinamic mult mai agresiv, cu multe elemente din carbon, un eleron generos. De asemenea, jantele forjate completează aspectul și asigură o masă mai mică. Iar în spatele acestora sunt montate frâne carbon-ceramice, ideale pentru circuit, pentru că rezistă la temperaturi extreme.

Acest exemplar fabricat în 2019 are doar 9.440 km la bord și costă 199.500 de euro cu TVA inclus.

Noul Mercedes-Benz AMG GT 63 4MATIC+

Dacă formula funcționează, de ce să o schimbi? Noul AMG GT63 folosește aceeași platformă cu noul AMG SL, iar varianta GT63 este alimentată tot de un motor V8 de 4.0 litri, care produce 585 CP. Gândită mai mult ca un adevărat grand tourer și mai puțin ca o mașină pentru circuit, noua generație oferă performanțe excelente, dar și un confort cel puțin la fel de bun pentru ocupanți.

Cei 585 CP sunt puși la sol cu ajutorul tracțiunii integrale, care vine în standard, oferind aderență sporită și stabilitate foarte bună pe viraje. De asemenea, sprintul 0-100 este gata în doar 3,2 secunde, mașina fiind capabilă să atingă o viteză maximă de 315 km/h. Exemplarul vândut de Țiriac Auto Rulate are doar 863 km la bord și poate fi achiziționat cu suma de 199.900 de euro cu TVA inclus.

Mercedes-AMG G63 4×4²

Un SUV care te poate duce aproape oriunde în confort, căruia nu îi lipsesc performanțele și care arată impunător oriunde ar fi. Acesta este Mercedes-AMG G63 4×4², o versiune și mai capabilă a iconicei Clase G. Grație punților speciale, mașina beneficiază de și mai multă gardă la sol și, ca orice alt exemplar, oferă trei diferențiale blocabile la simpla apăsarea a unor butoane, funcție cu care nu multe off-roadere se pot lăuda.

Mercedes-AMG G63 4×4² este propulsat de același motor V8 de 4.0 litri, care produce 585 CP. Unitatea pe benzină va trebui să pună în mișcare un colos de 2,9 tone, cu o gardă la sol de 35 cm și care poate parcurge aproape orice teren fără prea mare efort. Prețul pentru un asemenea pachet? 283.900 de euro cu TVA inclus.

Mercedes-AMG GLE 53

Țiriac Auto Rulate are ceva și pentru familiștii care vor performanță, dar într-o formă mai ușoară, nu atât de extremă. Este vorba despre AMG GLE 53, un AMG fără V8, care folosește un motor V6 de 3.0 litri, supraalimentat pentru a dezvolta nu mai puțin de 435 CP.

Designul beneficiază de trăsăturile distincte ale unui adevărat AMG, dar este suficient de elegant, deloc ostentativ, astfel că veți putea trece neobservat dacă asta vă doriți. Totuși, odată călcată pedala de accelerație, cei 435 CP propulsează mașina de la 0 la 100 km/h în 5,3 secunde. De asemenea, mașina este dotată cu toate funcțiile de confort pe care o familie și le poate dori: scaune electrice, încălzite, ventilate și masaj, hayon cu acționare electrică, prinderi pentru scaunele de copil și conectivitate Android Auto și Apple Carplay pentru a asculta muzica preferată pe sistemul audio Burmester.

Acest exemplar fabricat în 2021 a parcurs 27.830 km și poate fi cumpărat de la Țiriac Auto Rulate pentru suma de 83.900 de euro cu TVA inclus.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Comentarii
Inchide